Noi ne-ntâlnim pe furiş

Cuvintele traversează cerul copilăriei ,

Zidurile bântuite de vecernii tainice, cânturi sacre şi monotone, potire, cadelniţe,

Candelabre împăienjenite, sfeşnice prăfuite aruncate-n visare,

Hornuri fumegând şi ferestre-aburite,

Bucăţi de trecut şi prezent, intrate-n văzduhul cunoaşterii,

Tablouri cu cai înhămaţi şi muşcate-n fereastră

Se duc toate-n colbul cel veşnic.

Urlă emoţia reîntâlnirilor şi-a sufletului condamnat la surghiun şi întristare.

Prunii stau aplecaţi peste şura batrână, încărcată de poveşti şi urzeli fără sfârşit.

Fumez frunze de salcâm şi beau din roua dimineţilor leneşe de altădată,

Ne-mbrăţişăm în fânul uitării şi al speranţei

Şi totul  se topeşte de-atâtea emoţii şi atâta candoare.

Mirosul verde-amar de iarbă cosită mă-mbată

Şi nuduri grase,  gravide cu păr despletit, ţigănci deocheate şi salbe,

Dansează provocator pe cerul şi podul şi râul cu maluri moi, nisipoase;

Ne-nvârtim împreună pe norii uitării,

Plouă cu coroniţe albastre, bujori şi floarea miresii,

Clopotele bat iar de vecernii şi noi ne-ntâlnim pe furiş,

Sub candelabrul prăfuit şi zidul uitării.