Mă-ndrept către dealul neînţărcat al copilăriei,
Unde zburdă în voie prunci, mirese, cortegii
Şi stau atârnate de cer
Ferestre gotice cu vitralii şi tabernacole;
Mă întorc mereu pe dealul copilăriei,
Încărcat cu catapetesme aurii, căpiţe de fân,
Copii trişti, ochi albaştri şi rugi.
Mă uit de-acolo în negura nopţii,
La steaua polară, la duhuri rătăcite prin văi
Şi aud apeluri de seară răstite.
Stau descălţat şi merg prin iarba plină de lacrimi,
Printre căpiţe de fân ascuţite,
Te caut mereu în labirintul baroc şi prăfos,
Printre îngeri, ghirlande şi locuri ferite.
Stăm în cerdacul cu liliac şi privim
La dealul neînţărcat al copilăriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu